Armata SUA va instala un radar și un telescop spațial pe teritoriul Australiei. Cum este afectată China de această decizie

Armata SUA va instala un radar și un telescop spațial pe teritoriul Australiei. Cum este afectată China de această decizie
Publicat: 14/11/2012, 10:07
Actualizat: 03/07/2013, 20:59

Armata americană va instala pe teritoriul australian un radar puternic și un telescop spațial, potrivit unui acord încheiat miercuri între cele două țări, au anunțat acestea miercuri, relatează AFP.

Instalarea unui radar în bandă C (frecvență de la 300 de megahertzi până la 1 gigahertz) „va contribui considerabil la supravegherea deșeurilor spațiale în partea noastră de lume”, a declarat ministrul australian al Apărării, Stephen Smith, în cadrul unei conferințe de presă la Perth (vest).

Secretarul american al Apărării Leon Panetta, aflat în vizită în Australia, a calificat această măsură drept un „progres major în cooperarea bilaterală” și drept o „nouă frontieră importantă în reechilibrarea Statelor Unite către regiunea Asia-Pacific”.

Aceasta este prima dată când un astfel de radar al forțelor aeriene ale Statelor Unite este amplasat în emisfera sudică, ceea ce le permite americanilor să supravegheze îndeaproape deșeurile spațiale și lansările de rachete din China, a precizat un oficial american sub acoperirea anonimatului.

„Acest lucru ne va oferi vizibilitate asupra lucrurilor care ies sau intră în atmosferă, în toată Asia”, a adăugat el.

Banda C este în prezent folosită la o bază aeriană americană din Antigua.

Teritoriul australian va găzdui, de asemenea, un nou telescop de supraveghere conceput pentru a urmări obiectele mici „la altitudini spațiale profunde”, respectiv până la 35.000 de kilometri distanță, potrivit oficialilor americani.

Armata Statelor Unite supraveghează mișcările deșeurilor spațiale și vrea de multă vreme să își consolideze rețeaua de radare în emisfera sudică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Biden e de acord să dea Ucrainei mine antipersonal. Ambasada SUA la Kiev, avertizată despre...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un nou tronson al Autostrăzii Moldova A7 se deschide astăzi! Drumul va face legătura între...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
Bahmuțeanu l-a visat pe Prigoană. Ce mesaj i-ar fi transmis fostul soț
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Scandal la înmormântarea lui Liam Payne. Familia artistului nu vrea ca managerul său să fie...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace